CLIPE DIN TRECUT :
ÎNCERCARE MONOGRAFICĂ DESPRE LOCALITĂŢILE
TOPLEŢ ŞI BÂRZA DIN BANAT ( ŞI EDITIE CD-ROM, 2014) autor VERONICA SERACOVAN a
fost înregistrată având codul ISBN
978-973-0-18199-9
Casa Anei Brînduşescu e ceva mai jos, lângă
fântână
”pi
mala gin vale”casă mare frumoasă. Descuiem poarta, curtea pavată cu beică şi
flori de piatră pe care nu mai păşeşte nimeni ca să le strice, ne descălţăm la
prag şi intrăm, apoi închidem uşa în urma noastră ca să nu intre musca. Ne-am
întors în timp în urmă cu 100 de ani, aici totul a rămas intact, sobe bune gi
la drum iar ultima cameră are pardoseala
din gorun.
-Uite
fereastra asta o geşchigea baba Ema şi-i dădea
mamei câce-un scârşi gi strugure la miezu’ nopţii .
Am deschis şi noi fereastra timpului trecut şi am intrat
în altă lume.
Când arta modernă se
va plictisi de clişee şi le va abandona va găsi aici în Banat în tradiţiile
noastre un izvor ce nu seacă niciodată,
unul plin de viaţă atât de aprpape de rai aşa cum o dovedesc veacurile prin
care am trecut supravieţuind.
În
nici o parte a lumii femeile nu se îmbracă ci „poale cu şiucuri şi cu şiupag”,
acest costum de înscrie perfect în toate canoanele esteticii. Substanţele
vindecătoare din plante nu au fost inventate azi dar le cumpără toată lumea din
farmacii nici psihologia modernă nu a inventat vindecarea prin cuvânt fiindcă
descântecele sânt mult mai vechi.
De câte
ori societatea va intra in criză va putea ieşi foarte repede căutând soluţii
preluate din experienţa trecutului şi pe care le va putea reformula
folosindu-se de tehnologia vremii, se pot găsi mereu noi variante ale acestor
valori dacă o să avem grijă să le păstrăm pentru că zestrea genetică se transmite oricum ca o
comoară preţioasă dar tradiţia poate dispare în doua sau trei generaţii.
Imperii s-au făcut şi s-au desfăcut şi tot ce ne-a rămas din această istorie
însângerată este doar moştenirea
culturală. Strămoşii noştri au
urcat munţii în opinci, unii au ţinut sabia în mînă dar au urcat spre sfinţenie
căci fără rugăciunile noastre noi azi am fi praf şi pulbere. Ar trebui să facem penitenţă în faţa lor şi să-i
respectăm, chipurile lor sânt ca nişte icoane. este cea care construieşte cel
mai frumos sufletul omului, îl face independent şi-i alungă toate temerile.
Doar din mila lui Dumnezeu au fost ocrotiţi fiindcă unii au ţinut
de veacuri o sabie dar de foc sub platoşa de noroc.
Toate drumurile pe care le
făceam acasă spre Orşova prin Topleţ erau
pline de dor,de zahăr- caramel, erau spre o primavară plină de iarbă şi
de păsări, într-un gest de abandon, între copaci, flori şi iarbă, aproape raiul
pe pamânt iar la plecare viaţa mi se rupea ca o ramură înflorită. Artistul nu
are viaţă personală, e tot un fel
de soldat dar înrolat într-o altfel de armată care se dă de
bunăvoie mistreţului cu colţii de argint, epoleţii nu i se văd cum nici gloria nu-i împovarează
umerii cât e încă viu dar după moarte e scos de la naftalină şi i se face câte o statuie. Divinitatea îl însenmează cu
fierul roşu pentru ca oamnenii să-l poată face mai uşor preş, ferestră, trifoi
cu patru foi şi clopot în acelaşi timp. Arta fost dintotdeauna avangarda
omenirii, am scris pentru că nu trebuie lăsate goluri în istorie deşi au fost
înlăturate sau denaturate intenţionat părţi întregi, momentele întunecate ca şi
în viaţă trebuie să iasă la iveală. Daţi-mi cuie sa prind viata! Ani de zile
compasiunea pe care am avut-o pentru această micuţă comunitate mi-a fost
interpretată greşit ca fiind doar o slăbiciune. Marea calitate a strămoşilor a
fost aceea că lăsându-şi la o parte egoismul au făcut mult pentru binele public
lăsându-ne moşteniri valoroase. Într-un război adevărat puşi în linia întâi
condamnaţii la moarte, fiindcă nu mai au nimic de pierdut au şansa minunată de
a deveni eroi. Micuţa comunitate care a mai rămas în Topleţ merită toată
admiraţia, sacralitatea
damnaţior are esenţele cele mai puternice. Ei toţi sânt prietenii mei, fără
deosebire. Într-o dimineaţă tanti Ileana care i se spune a lui Fâstâcu
aducându-mi laptele proaspăt muls a văzut ce pictasem şi mi-a zis că modelul
după care făcusem stilizările „are dungi
ca la ponevi şi seamănă cu procoviţele noastre.” Ei au fost primul meu public,
prietenii lui George Legrand , cei pe care îi aducea seara de la birt, de la
Jon-Jon, lor le arăta ce-am pictat, cu
bucuria simplă şi sinceră îşi
recunoşteau casele pentru că în privire
nu există graniţă, arta nu cere decât înţelegere, e o condiţie simplă dar
esenţială. Am luat cu mine această bucurie a lor şi am dus-o mai departe, o
păstrez şi acum ca pe o floare presată
într-o carte , o carte minunată pe care poate o s-o scriu altă dată. Aş fi putut
înălţa catedrale de cuvinte dacă nu mi s-ar fi frânt cîteodată aripile. Cuvintele
ca boabele de cafea risipte pe cearşaful murdar în care dragostea se târâse
epuizată aveau să zboare ceva mai târziu
pe lângă fluturii lui Zeus. Aici e un
fel de prag între Balcani şi Carpaţi, cândva pragul casei era considerat un loc
sfânt, nici nu-l călcau cu picioarele. Şi noi pe aici mereu prin vânturi
contrarii, de câte ori s-au mutat hotarele mereu a curs sângele, tot de-al
nostru fireşte. Topleţul a supravieţuit ca prin minune, satele din jur au dispărut
cu totul, sânt doar”pagi desirati”…sub două cuvinte seci ce ascund drame
imense, morţi fără mormânt, suflete nevinovate şi fără de odihnă, frumoşi şi pacătoşi în floarea
vieţii spulberaţi, nenumiţi, necăutaţi, nescrişi şi de noi uitaţi. Aceasta ar
fi putut fi povestea oricărui sat din Banat dar Topleţul cu cetatea sa
muncitorească, Fabrica lui Schramm, a ieşit demult din anonimat. Stăteam într-o după masă a unei duminici ,
putea fi orice timp al a oricărei zile, îi priveam pe oamenii din locul acesta,
majoritatea dintre ei au rămas încă la pragul în care cunoaşterea se opreşte
cuminte într-un fel de ceaţă veselă dar plină de smerenie, sânt un exemplu a
ce-ar fi fost lumea dacă nu s-ar fi stricat. Au părul de culoarea grâului copt,
ochii de-un verde de-al frunzei sau albaștrii ca cerul senin. Nu ştiu de ce dar
de veacuri lacrimile din aceşti frumoşi ochi
ai lor nu s-au mai șters şi asta numai pentru că au fost aici în locul
acesta mereu ca o morişcă când la stânga când la dreapta , pe aici au
venit mereu ba turcii, ba ruşii, ba plecatul la oraş, ba plecatul în
altă ţară şi uite aşa am ajuns noi să
fim tot mai săraci şi tot fără noroc şi să măturam prin curţile altora. Pe oricare
dintre oamenii care au rămas aici dacă
i-am tăia uşor acum la o mână ar curge același sânge pe care l-au vărsat şi turcii şi ruşii, eu cred
că dacă tot au supravieţuit meritau mai
mult respect. Am copilărit la Bârza în casa
familiei Traian şi Emilia Dragomirescu (educatoare şi prietena mamei
mele). Locuia lângă fabrică şi făcea
pentru noi tort-trunchi-de copac cu ciupercuţe-bezele pe care eu le mâncam
pe furiş. Hoinăream pe dealuri şi pe morile de pe Bigăr cu Mariana Miu şi
fratele ei. Mai târziu peste câtiva ani din Topleţ am cumparat primele 2
fotolii Biedermeyer cu entarsie. Apoi peste alţi câţiva ani l-am cunoscut pe preotul paroh Buba Gheorghe care
mi-a schimbat viaţa învăţindu-ma multe dar mai ales cât de important este ca
oamenii să îşi redescopere rădăcinile şi să-şi poarte prin lume identitatea
reală, cu justificată mândrie. Am fost prin casele lor şi le-am pictat. Am
văzut grădinile, curţile lor, podurile, beciurile, i-am văzut cum trăiesc, cum
lucrează, cum iubesc, cum mor. Şi după ce am văzut toate acestea m-am simţit
foarte datoare, am vrut să dau lumii întregi veşti din locul acesta , să dau
lumii o parte din cunoaşterile atât de curate
de sincere şi de frumoase pe care le-am găsit aici.
Aceasta
carte este autograful meu peste ierni întunecate. Mi-ar fi trebuit uneori să am
vreo cinci perechi de aripi ca să pot
ajunge cât mai repede înapoi la aceşti prieteni ai mei, atât de mult îi
iubeam. Îi privesc şi acum cum râd, cum cântă, nu ştiu cine
strigă „cucurigu” … „pi mala gin vale” trec mulţi copii, ce frumoşi sânt
copiii.
„Fraţilor, nădejde bună, viitorul ce urziţi
Va fi vrednic de trecutul a strămoşilor
slăviţi!” (V. Alecsandri)
CLIPE DIN TRECUT :
ÎNCERCARE MONOGRAFICĂ DESPRE LOCALITĂŢILE
TOPLEŢ ŞI BÂRZA DIN BANAT ( ŞI EDITIE CD-ROM, 2014) autor VERONICA SERACOVAN a
fost înregistrată având codul ISBN
978-973-0-18199-9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu